Prima sarcină obținută prin fertilizarea in vitro, după ce în prealabil s-a făcut recoltarea de ovucite, iar apoi transferul embrional, s-a realizat în Anglia în anul 1978. Acest succes a dechis drumul unei terapii revoluționare, care a dus la dezvoltarea unei noi tehnologii și anume la reproducerea asistată.
Inițial această procedură a fost aplicată femeilor care au fost diagnosticate cu ocluzia trompelor uterine sau chiar fără existența trompelor uterine. Treptat această metodă s-a aplicat și în alte cauze de infertilitate, cum ar fi oligospermia, endometrioza, infertilitatea inexplicabila, dar și în cazul în care toate celelalte metode de tratament de infertilitate a unui cuplu nu au reușit.
Fertilizarea in vitro este alcătuită din mai multe etape. Înainte de a se folosi această procedură, cuplul va fi supus unor analize medicale și de sânge cu scopul de a afla cât mai multe date legate de succesul aplicării acestei metode.